Latest Entries »


În zilele de 16-17 februarie 2012, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

1. Sfântul Sinod a apreciat rezultatele colectei organizată în bisericile parohiale şi mănăstireşti din Patriarhia Română ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod cu tema FAMILIA CREŞTINĂ AZI din prima duminică a postului Naşterii Domnului (20 noiembrie 2011). Astfel, au fost colectate peste 400 000 kg de produse agricole, aproape 300.000 kg de produse alimentare, 34 000 kg de rechizite şi peste 92 000 kg îmbrăcăminte şi donaţi peste 2.300.000 lei, 78.000 euro şi 200 000 forinţi. În urma acestei colecte au fost ajutate peste 65.000 familii sărace, peste 118.000 copii şi aproape 84.000 de persoane singure.

2. Sfântul Sinod a evaluat rezultatele programului social MASA BUCURIEIderulat de Patriarhia Română şi societatea Selgros Cash&Carry S.R.L. în 13 eparhii din ţară. În anul 2011, aproape 18.000 de persoane asistate(dublu faţă de anul 2010) din 210 instituţii social-filantropice ale Patriarhiei Române au beneficiat de bunuri alimentare şi produsele igienico-sanitare în valoare de peste 2.800.000 de lei oferite de Selgros Cash&Carry S.R.L.

3. Sfântul Sinod a analizat lucrarea social-filantropică a Bisericii desfășurată în anul 2011 şi, în contextul crizei economice actuale,recomandă clerului şi credincioşilor să intensifice lucrarea pastoral-socială pentru ajutorarea categoriilor sociale celor mai defavorizate (familii de vârstnici cu pensii mici, familii sărace cu mulţi copii, dar cu venituri mici şi persoane singure şi sărace). O atenţie sporită trebuie acordată îngrijirii bolnavilor care pot fi ajutaţi prin rugăciune, vizite pastorale şi ajutor material pentru cumpărarea de medicamente sau intervenţii chirurgicale de urgenţă.

În acelaşi timp, Sfântul Sinod consideră necesară identificarea urgentă de soluţii practice pentru rezolvarea problemelor sociale cu care se confruntă majoritatea românilor, printr-o cooperare viabilă şi eficientă între unităţile bisericeşti ale Patriarhiei Române şi autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile nonguvernamentale, precum şi alte instituţii abilitate, inclusiv în domeniul sprijinirii financiare a instituţiilor, proiectelor şi programelor social-filantropică şi de asistenţă socială ale unităţilor bisericeşti.

4. Sfântul Sinod a luat act de dorinţa liber exprimată a clerului şi credincioşilor din Adunările eparhiale ale Arhiepiscopiei Alba-Iuliei, Episcopiei Oradiei şi Episcopiei Devei şi Hunedoarei privind revenirea în jurisdicţia Mitropoliei Ardealului. Ca atare, a fost aprobată modificarea jurisdicţiei teritoriale a celor două Mitropolii din Transilvania şi a Mitropoliei Banatului, după cum urmează: 

o Mitropolia Ardealului având ca eparhii sufragane: Arhiepiscopia Sibiului, Arhiepiscopia Alba-Iuliei, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Episcopiei Covasnei şi Harghitei şi Episcopia Devei şi Hunedoarei;

o Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului având ca eparhii sufragane: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia Sălajului;

o Mitropolia Banatului având ca eparhii sufragane: Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Aradului şi Episcopia Caransebeşului.

Sursa: Patriarhia.ro

..am republicat acest articol pe blog deoarece, mi-au parut interesante miscarile si hotararile din  sinod-ul BOR, …Arhiepiuscopia Alba Iuliei cea care a stat la baza infiintarii Mitropoliei Clujului, revine acum la  Mitropolia Ardealului?..despre ce „dorinţa liber exprimată a clerului şi credincioşilor din Adunările eparhiale” este vorba, eu asa si nu inteleg…atat timp cat IPS Andrei era in Alba Iulia, nu exista nici o dorinta de schimbare si cum s-a schimbat ierarhu..au aparut „dorinte libere exprimate” parerea mea e ca e „dorinta libera exprimata a IPS Irineu” nu a poporului.

IPS Andrei a  reusit sa construiasca o viata duhovniceasca deosebita a aceste eparhii, sa infiinteze o facultate de Teologie, care desi nu are o traditie prea bogata a reusit sa ajunga una din cele mai bune din Romania,  profesori cu o experienta si traire extraordinara, un regim de faculate in care cresteau adevarati slujitori ai altarului. Preoti si duhovnici care ii pastreaza duhul bland si iubitor al parintelui ierarh Andrei. Cred si sustin ca aceasta eparhie trebuia sa fie sub jurisdictia IPS mitropolit Andrei.

Inca un argument bine defininit e hotararea Sinodului Mitropoliei Clujului: http://www.mitropolia-clujului.ro/Stiri-si-evenimente/Pozitia-ierarhilor-din-Mitropolia-Clujului-privitoare-la-reechilibrarea-teritoriala-a-celor-doua-Mitropolii-ardelene–eID284.html    …pe cand pagina online a Arhiepiepiscopiei Alba Iuliei nu a prezentat nici un argument pt care sa-si justifice schimbarea jurisdictiei!

Fiul Neripisitor


– Cu cel ce nu-i decât un ciob,
cu un hoinar te bucuri, tată.
Eu ţi-am dus greul ca un rob
şi n-ai fost vesel niciodată.

– Da, fiul meu, tu ai robit,
dar eu te-aştept de-o veşnicie
ca să-mi slujeşti ca fiu iubit,
din dragoste, nu pe simbrie…

– Cu-acest fugar, cu-acest proclet
petreci sub viţă şi sub cetini.
Şi mie nu mi-ai dat un ied
ca să mă bucur cu prieteni.

– O, nu un ied, ci zeci de zeci
ţi i-aş fi dat, căci se cuvine.
Dar tu voiai ca să petreci,
vai, cu străinii, nu cu mine…

– I-ai dat inel împărătesc
si mantie de in cu ciucuri.
Iar eu de ani şi ani trudesc,
şi tu de mine nu te bucuri.

– Tu eşti al meu. Dar eşti pustiu.
El s-a întors din foc şi gheaţă!
El a fost mort şi azi e viu,
iar tu trăieşti şi nu ai viaţă.


If help is needed, ask. “I asked,” you say, “and it was not given.” But then how is it given to others? With the Lord there is no respect of persons; to give to one, and not to give to another without any reason. He is ready to give to all—for He loves to be giving. If He does not give to someone, the reason is not in Him, but in the one asking help. Among such reasons can be some that we cannot even guess. But there exist known reasons, visible to anyone. One of these reasons (and is it not the chief reason?) Saint John points out to be the absence of confidence, and the absence of confidence comes from the condemnation of the heart or the conscience. Beloved, he says, if our heart condemn us not, then have we confidence toward God. And whatsoever we ask, we receive of Him, because we keep His commandments, and do those things that are pleasing in His sight (I John 3:21). There is nothing more to add to these words. Everything is clear in and of itself. What master will help an unfaithful servant, a squanderer and profligate? Will the Lord really indulge us when we do not want to please Him and fulfil His commandments; if we only start praying when an extreme need arises?!

Sursa:  http://days.pravoslavie.ru


„Asadar, de vreme ce in aceasta lume suferinta nu poate fi nici de cum ocolita, nu doar marea intelepciune, ci chiar adevarul lucrurilor si bunul simt ne indeamna sa ne-o asumam crestineste. Hristos nu a sters suferinta de pe fata lumii, dar i-a dat omului puterea de a o infrunta duhovniceste, adica in chipul cel mai temeinic, pentru ca ea nu  doar ca sa nu-l vatame, dar sa-i si fie de folos (ceea ce nu inseamna in nici un caz  ca omul trebuie sa o caute , ca sa se mantuiasca). In Hristos, pentru crestin, suferinta capata un alt rost, isi pierde puterea de a-l mana in pacate si patimi si i se face, dimpotriva prilej de razboi!”

Jean-Claude Larchet,  „Dumnezeu nu vrea suferinta omului”.

La un moment dat, mi s-a parut ireala acet titlu al lucrarii…si poate nici acum nu sunt destul de convins, insa cred ca suferinta e ceea ce noi ne dorim, nu Dumnezeu, e ceea ce noi ne alegem, e ceea ce noi cream in viata noastra! si Dumnezeu nu are decat sa ne respecte libertatea atata timp cat noi nu-i cerem sa intervina in viata noastra!

Iubirea crestina


Daca iubirea ar fi stapanit pretutindeni, lumea noastra, ar fost atat de diferita! caci dragostea are marele avantaj ca nu are legatura, precum alte virtutii, cu anumite rautati. Lepadarea de cele materiale de pilda, se leaga deseori de slava desarta, usurinta de a invata cu ambitia, facerea de minuni cu mandria, milostenia cu desfraul, smerita cugetare cu inaltarea ;launtrica… Omul care iubeste traieste pe pamant ca si cum ar fi in cer, cu liniste si fericire neumbrite, cu sufletul curat de invidie, zavistie, maine, mandrie, rea dorinta… Mania iarasi, ofera o multumire salbatica, insa nu omului iubirii, fiindca el nu iubeste mania. Daca semenul sau il necajeste nu se infurie, ci izbucneste in lacrimi, rugaminti si implorari. Daca-l vede pe semenul lui pacatuind, jeleste si se indurereaza sufleteste. Dar durerea aceasta este dulce, caci lacrimile si intristarea dragostei sunt mai presus de orice rasete si orice bucurie. Pacea si odihna pe care le simt cei ce plang pentru fiintele iubite nu o simt cei care rad. Si iubirea adevarata nu este cea lumeasca, cea josnica, care are in ea rautate si viciu, ci cea crestina, cea duhovniceasca…” 

Sfantul  Ioan Gura de Aur

..in seara de 31 decembrie am  gasit acest articol multiplicat in mai multe exemplare langa icoanele din Biserica, m-am gandit ca cineva a facut-o intentionat..si uite ca a devenit  un mesaj pentru un inceput de an cu multe scopuri frumoase!

„De as grai in limbile oamenilor si ale ingerior, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.”  (I Corinteni 13; 1)

Trei, Doamne, şi Toţi Trei!


Avea si dânsul trei feciori,
Si i-au plecat toti trei deodata
La tabara, sarmanul tata!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea ca-i greu razboiul,
N-ai timp sa simti ca mori.

Si luni trecut-au dupa luni –
Si-a fost de veste lumea plina,
Ca steagul turcului se-nchina;
Si mândrii codrului pauni,
Românii-au ispravit razboiul,
Ca s-au batut nebuni.

Scria-n gazeta ca s-a dat
Porunca sa se-ntoarca-n tara
Toti cei plecati de asta-vara –
Si rând pe rând veneau în sat
Si ieri si astazi câte unul
Din cei care-au plecat.

Si-ai lui întârziau! Plângând
De drag ca are sa-i revada,
Sta ziua-n prag, iesea pe strada
Cu ochii zarea masurând,
Si nu veneau! Si dintr-o vreme
Gemea, batut d-un gând.

Nadejdea calda-n el slabea,
Pe cât crestea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toti d-a rândul,
Dar nimeni stire nu-i stia.
El pleaca-n urma la cazarma
Sa afle ce dorea.

Caprarul vechi îi iese-n prag.
– „Ce-mi face Radu?î el întreaba,
De Radu-i este mai cu graba,
Ca Radu-i este cel mai drag.
– „E mort! El a cazut la Plevna
În cel dintâi sirag!

O, bietul om! De mult simtea
Ca Radu-i dus de pe-asta lume,
Dar astazi, când stia anume,
El sta nauc si nu credea.
Sa-i moara Radu! Acest lucru
El nu-l întelegea.

Blastem pe tine, brat dusman!
– „Dar George-al nostru cum o duce?
– „Sub glie, taica, si sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
– „Dar bietul Mircea?î – „Mort si Mircea
Prin vai pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos batut în cuie,
T;inea privirile-n pamânt,
Parea ca vede dinainte-i
Trei morti într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beti
El a plecat, gemând p-afara,
Si-mpleticindu-se pe scara,
Chema pe nume pe baieti,
Si se proptea de slab, sarmanul,
Cu mâna de pareti.

Nu se simtea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri sa se simteasca;
El trebuia sa s-odihneasca –
Pe-o piatra-n drum sub un zaplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slabitul sau obraz.

Si-a stat asa, pierdut si dus.
Era-n amiazi si-n miez de vara
Si soarele-a scazut spre seara,
Si-n urma soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau barbati, treceau femei,
Si uruiau trasuri pe strada,
Soldati treceau facând parada, –
Si-atunci, destept, privi la ei
Si-si duse pumnii strâns pe tâmple:
„Trei, Doamne, si toti trei!

George Cojbuc


Maicuta draga, cartea mea
Gaseasca-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt si vreme grea,
Si-Anton al Anei zace
De patru luni, si-i slab si tras,
Sa-l vezi, ca-ti vine plânsul,
Ca numai oasele-au ramas
Si sufletul dintr-însul.

Apoi, sa stii c-a fost razboi
Si moarte-aici, nu saga:
Cadeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mama draga.
Si-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simtii ca vine
Si n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, si-asa socot
Ca nu va trece luna
Si-oi fi scapat de-aici detot.
Dar vezi te rog de una:
Sa nu mai faci cum ai facut
S-aduni la tine satul,
De vesela ca ti-ai vazut
Acasa iar baiatul!

Sa vezi pe-aici si ciungi si-ologi!
Hristos sa-i miluiasca!
Tu mergi la popa-n sat sa-l rogi
O slujba sa-mi citeasca.
Puteri de nu vei fi având
De plata, vorba-i lasa,
Ca-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasa.

Pe Nutu vi-l lasasem mic,
Cu crestetul cât masa –
O fi acum strengar voinic
Si va rastoarna casa?
Facutu-i-ati si lui la fel
Caciula, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veti fi vândut-o?

Nevestei mele sa-i mai spui
Sa-mi cumpere o coasa,
Cea veche nu stiu este-ori nu-i
Si-o fi acum si roasa
De când rugina scurma-n ea.
Sa-mi vad, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n fata mea
Si-mi bate-n plete vântul!

Ea lupte-se cum biet o stii,
C-asa ne dete soartea,
Ca si noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul si cu moartea;
Dar l-a ajuns si pe harap
Blestemele si plânsul,
Ca noi i ne-am tinut de cap
Si-ntraram dupa dânsul.

Si i-am facut, maicuta, vânt!
L-am scos detot din tara,
Macar statea pe sub pamânt
Si nu iesea pe-afara.
Si-am prins si pe-mparatul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Ca-l împuscase-ntr-un picior
Si-asa i-a fost sfârsitul.

Pai, ne tinea pesemne prosti,
Sa-si joace hopa-tropa,
Ca nu puteam sa batem osti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot –
El cum si-a dat juncanii?
Acum i-as cumpara, sa pot,
Dar nu mai am, azi, banii.

Ma doare-n piept, dar nu sa tip,
Si-asa mi-e dor de-acasa,
Si-as vrea sa plec, dar nu e chip
Ca voda nu ma lasa.
Dar uite, nu e nu stiu cât
O luna chinuita,
Si-o sa te strâng de dupa gât,
Maicuta mea iubita…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Asa mi-a spus Ion sa-ti scriu,
Iubeasca-ti-l pamântul!
Si-am tot lasat, pân-a fost viu,
Si-mi tin acum cuvântul.
Sa te mângâie Dumnezeu,
C-asa e la bataie –
Si-am scris aceasta carte eu,
Caprarul Nicolae.

George Cojbuc

Suferinta


Cuvantul IPS Arhiepiscop Nicolae la Duminica a 27-a dupa Rusalii

Hristos intelege suferinta omului si il ajuta. El intelege suferinta ca Unul care participa la ea, fiind lipsit de pacat, deci de separare. Cel de langa tine este mai putin partas la aceasta suferinta, percepand-o exterior. De aceea este mai inclinat sa te judece dupa aparente decat sa te ajute. Acest episod in care Hristos vindeca iarcei prezenti critica este semnificativ pentru unul din aspectele rascumpararii. Am pierdut prin pacat profunzimea cunoasterii semenului, Dumnezeu ne-a redat-o prin Intruparea fiului. Drumul vetuirii crestine trece prin aceasta lupta de a redescoperi ce se intampla cu adevarat cu cel de langa noi. Aceasta lupta nu mai este un efort pur uman, ci Hristos Tamaduitorul este cu noi pentru a ne arata drumul spre sufletul aproapelui nostru.

IPS NICOLAE

AL AMERICII DE  NORD SI CANADEI


In multe din discutiile care e aveam cu colegii mei in ceea ce priveste, pacatu, ca consecinta a neascultarii fata de legile si normele credintei noastre crestine ortodoxe, gaseam o oarecare explicatie logica a raului in lume, si greutatile pe care le duce omul in viata. Insa nu eram de acord si nici nu intelegeam versetul si de fapt ideia din Biblie in care se spunea despre transmiterea rasplatirii pacatelor parintilor asupra copiilor: ”…Eu Domnul Dumnezeu tau, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor…” (Iesire: 20,5) la prima citire, pare ilogic, nedrept… si de ce sa raplatesc eu pacatele parintilor, ce am eu cu greselile lor, sau cu a buneilor sau strabuneilor mei, persoane care poate nici nu le cunosc, da sunt din aceiasi spita ereditara, dar eu am viata mea am faptele mele bune sau rele, dar de ce sa am de platit datoriile lor…ii respect pentru faptul ca mi-au dat viata, ca au avut grija sa ajung cine sunt, sa devin stapan pe propria viata, dar pare un pic exagerat ca sa raspund pentru ce au zis ei. Intotdeauna aveam o astfel de explicatie si nelamurire in ceea ce priveste rasplata pacatelor.

In una din lecturile mele, din invataturile parintelui Arsenie Boca, „Tinerii, Familia si copii nascuti in lanturi” am gasit o alta explicatie spre mirarea mea foarte simpla si in acelasi timp logica. Parintele porneste de la construirea unei familii sanatoase si binecuvantate de Dumnezeu, caci de aici porneste educatia copilului de fapt. Familia, – spune el – ca sa fie binecuvantata de Dumnezeu trebuie sa porneasca de la castitatea sotilor pana la casatoria religioasa, adica pana la Taina Nuntii. energia genezica e necesara sotilor in familia constituita legal, civil si bisericeste, pentru echilibrul mintal. Untrecut pacatos nu trece atat de simplu, el insoteste ca unn cazier judiciar si ispasirea e obligatorie. In multele din explicatiile pe care le da parintele asupra transmiteri pacatelor ereditare vreau sa ma opresc asupra sexului si minciunii care dupa mine ar parea  cela mai daunatoare si distrugatoare intr-o familie.

Prima iubire e catre parinte. Primul copil avea tata pe Dumnezeu. iubirea vrea ca ceea ce iubeste ea sa dainuiasca vesnic, nu poate concepe ca obiectul ei sa moara… asta dovedeste ca iubirea isi are sensul in Dumnezeu, care e vesnic si invesniceste si pe cel ce iubeste pe Dumnezeu. Dar oamenii se mai incalcesc si cu iubirea de trup. Iubirea aceasta nu e egala in toate cazurile cu pacatul, iubirea trupeasca se transforma in pacat atunci cand este exclus Dumnezeu si cele doua persoane se „idolatrizeaza” reciproc, de aici urmeaza dezastrul.

Parintele Arsenie ne spune ca; faptul dragoste trupesti lasa o puternica impresie in toata fiinta, partea de injosire si pacat a aceste iubiri pe care o simt in trupul lor le izbucneste din subconstient su cu ea izbesc furios in cenzura morala si idealul de dragoste.  Deci placerea, cautata numai pentru ea insasi, cheama repetarea din ce in ce mai deasa a actului, pana ce ajungela distrugerea sistemului nervos. Mai mult chiar, ea aprinde organismul si-l impinge pana dincolo de sensibilitatile sale functionale, ea cere extenuarea si atrage urmarile ei, aberatiile si nenumitele perversiuni, ea provoaca frangerea oricarei cenzuri morale si-si duce supusii pana la nebunie.

O mare dezarmonie consta in faptul ca instinctul barbatului e in conflict cu al femeii. Instinctul barbatului vrea mereu femeia, ca prilej al descarcarii sale genetice. Instinctul femeii insa e maternitatea. Copilul pana se desprinde de mama, ii trebuie o perioada, timp in care femeia ar trebui lasata in pace, pentru a nu transmite copilului pornirile spre pofta si sensibilitate la abtinerea de aceasta.

Minciuna pacatul impotriva adevarului. Sunt constructii de oameni atat de bizare, capabile de adevarate mutatii biologice. Minte cate unul, in chipul cel mai firesc cu putinta, de „sta soarele in loc”, iar dupa ce-i trece unda asta nici macar nu-si mai aduce aminte, iar daca-i aduci probele in obraz, nu recunoaste nimic. o putere dinlauntru il impinge sa minta mereu si sa i se para ca e omul cel mai cinstit. E ca si cand o noapte s-ar fi lasat peste  mintea lui. Aceasta e un alt neajuns al casatoriilor gresite, in  care nu s-a tinut seama de calitatile sufletesti ale celeilalte parti. Acestea se pot vedea mai bine in parintii celor ce se casatoresc, intrucat vremea le-a scos la ivealatoate sacaderile sau insusirile, si, aschia nu sare departe de butuc. Zgarcenia, lacomia, invidia, betia, necredinta , minciuna, curvia si celelante configureaza organizmul potrivit cu fiecare din aceste patimi si se rezuma apoi la factorii ereditari, si asa se transmit din generatie in generatie pacatele contra firii, dupa care caracterele normale sau patologice trec de la generatori la urmasi aproape obigatoriu, fie urmand modul atavic, cand caracterele se ascund o generatie sau doua si apar, dintr-o data, pe neasteptate, intr-al   3-lea sau al 4-lea neam de oameni. Nu cumva asa vin repetitiile istoriei?

Desfraul – pacat primordiala


 

  • Desfraul este rana prin care a venit moartea in lume. de fapt , nebunia si desfraul sunt acelasi lucru. este o rana mereu deschisa pe unde se scurge substanta speciei noastre mizerabile (care nu vrea sa stie de Dumnezeu). de ce efort nu ar fi fost capabil creierul omului daca musca otravita ( demonul ) nu si-ar fi depus in el lavra sa.
  • Desfraul ameninta sa sufoce inteligenta omului ca si virtalitatea sa. El este incapabil sa creeze, ci numai sa murdareasca. Tu desfranare, tu singura ai adus moartea in lume.
  • Desfraul nu se cunoaste, ci se vede. Chipurile lacome, fetele dureroase, masca placerii golita de orice ipocrizie produce frica privirii unui copil nevinovat, care fara sa vrea asista la astfel de scene.

Georges Bernanos – Jurnalul unui preot de tara

%d blogeri au apreciat asta: